Judecata oamenilor ne suprima de libertatea de a face ce vrem.

Imi era frica ca ma voi judeca eu prea aspru pentru faptele mele? Sau imi era frica ca cei din jurul meu ma vor judeca? Ce ratiune ma facea sa fiu atat de suparata si alarmata cu referire la aceasta situatie in care oamenii te judeca, care era factorul care imi dadea batai de cap si nu ma lasa sa dorm noaptea?
Si daca m-as fi judecat eu foarte aspru de ce as fi facut-o? Pentru ca stiam ca ceilalti ma vor judeca?
In fond cand judeci pe cineva, il judeci pentru ca nu intelegi problema, nu te poti pune in problema lui X si nu intelegi de ce a ales, ce a ales, ca urmare iti ramane sa-l judeci, te straduiesti sa gasesti ceva cat de mic sa intelegi de ce asa, insa daca raspunsul nu apare ne ramane decat sa judecam.

Atunci am realizat ca nu imi era frica ca am gresit si ca trebuie sa o iau de la capat, ci imi era frica de privirile si de intrebarile care o sa-mi aminteasca in fiecare zi ca am gresit, de parca eu eram ce stiu eu ce nebuna care putea sa uite asemenea lucru.
Intr-o lume fara valori, care se afla intr-o dezordine impecabila mai e oare normal sa judecam? Dar mai mult mai e oare normal sa ne simtit prost cand suntem judecati?

Judecata oamenilor ne suprima de libertatea de a face ce vrem in voie si de multe ori putem alege din aceasta frica lucruri care nu ne reprezinta.

Voltaire spunea: "Judge a man by his questions rather than by his answers”